Review: Buretel exfoliant pentru pielea sensibila de la Ecotools




Imi plac produsele pentru exfoliere dar pentru ca am pielea foarte sensibila, gasesc greu ceva care sa nu-mi irite pielea. Buretelul Konjac de la Ecotools este minunat deoarece chiar daca exfoliaza si curata eficient, este in acelasi timp delicat cu tenul.


Buretelul este facut din Konjac - o radacina dintr-o planta care creste in zone tropicale din Asia de Est, Japonia, China de Sud si Indonezia. 

In Asia este folosit in mod traditional in diete pentru detoxifiere și ca un burete exfoliant natural pentru pielea delicata.

Ecotools ofera doua tipuri de bureți: unul negru care a fost impregnat cu carbune pentru o curatare mai in profunzime si un burete alb pentru piele sensibila, despre care va vorbesc astazi.

Prima data cand il scoateti din ambalaj va fi tare dar odata ce-l introduceti in apa, isi va dubla marimea si va deveni foarte moale. Se simte placut pe ten, exfoliaza delicat si nu am avut nicio reactie neplacuta precum roseata sau zone uscate. Pentru o curatare mai profunda va recomand sa folositi buretelul singur dar eu il folosesc cu lapte demachiant ( acuma folosesc unul de la Gerovital, din gama Happiness, cu zmeura ) sau cu balsam demachiant ( preferatul meu este Take the day off cleansing balm de la Clinique - review in curand ).

Forma de lacrima ajuta mult la exfolierea zonelor mai greu accesibile de pe fata, precum in jurul nasului, gurii, linia parului. 



Inainte de a-l folosi, trebuie, bineinteles, demachiat tenul cu apa micelara, apa termala etc. si dupa ce v-ati exfoliat tenul circa 3 minute, spalati buretele foarte foarte bine si lasati-l sa se usuce pana a doua zi cand il veti utiliza iar.
O metoda de a curata buretele foarte bine si de a va asigura ca este complet curat este sa-l fierbeti în apa fierbinte din cand in cand, astfel microbii vor fi ucisi si se vor elimina toate reziduurile. De asemenea, se recomanda inlocuirea buretelului la fiecare trei luni.

Daca aveti pielea extrem de sensibila, puteti sa-l folositi doar de 2-3 ori pe saptamana, depinde de cum va simtiti tenul.
Pentru mine, personal, am observat ca de 4 ori pe saptamana este de ajuns.


In concluzie, acest burete este un must-have in rutina de ingrijire, De cand am inceput sa-l folosesc, am vazut imbunatatiri si nu am de zic nimic rau despre el. Recomand acest burete dacă nu aveti rabdare sau bani sa folositi aparate precum Clarisonic sau daca considerati ca produsele pentru exfoliere sunt prea dure pentru pielea dumneavoastra.

Pretul lui este de 45 de lei si il gasiti la magazinul Debenhams din Bucuresti Mall.


Comentarii

Postări populare